Ce este ISCIR?
ISCIR sau Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub presiune si Instalatiilor de Ridicat - in prezent, ISCIR este organul de specialitate al administrației centrale responsabil în numele statului pentru asigurarea măsurilor de funcționare în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, a instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil.
ISCIR exercită rolul de:
• autoritate, prin care asigură controlul respectării prevederilor reglementărilor în domeniu și a regimului de autorizare și verificare tehnică;
• reglementare, prin care asigură elaborarea actelor cu caracter normativ;
• reprezentare, prin care asigură cooperarea și schimbul de informații, pe plan intern și extern, în domeniul său de activitate, potrivit legislației în vigoare.
Ce este autorizatia ISCIR sau verificarea tehnica in utilizare VTU?
Conform legislaţiei in vigoare, orice deţinător de centrală termică are obligaţia la montare, punere în funcţiune sau la verificare să apeleze doar la firme autorizate, certificate ISCIR. Prin asistenta oferita de firma autorizată se poate oferi garanţia că montajul s-a efectuat corect, fără riscuri pentru deţinător . Odată cu punerea in functiune a centralei termice se eliberează autorizaţia de funcţionare şi se completează şi livretul aparatului – cu o scadenta a urmatoarei verificari la 2 ani.
Autorizatia ISCIR este singura autorizaţie recunoscută de legislaţia română ce poate certifica montajul corect şi buna funcţionare a centralei termice. Importanţa acesteia vizează siguranţa casei şi a familiei dumneavoastră.
Importanta aerului curat – intretinerea unei microclime cu sisteme de conditionare si ventilare
Calitatea aerului si starea mediului inconjurator influenteaza direct starea de sanatate a omului.
Calitatea aerului depinde de puritatea acestuia, temperatura si umiditate. Întotdeauna este plăcut sa respiri aer proaspăt, iar prospețime aerului îi conferă temperatura joasă și umiditatea medie.
Cand aerul se încălzește prea mult sau deviază de la normele prestabilite, apare senzația că inspiri aer stătut. Temperatura medie a aerului proaspăt se recomandă a fi între 18-20 grade, iar umiditatea trebuie să fie la nivelul 50-70%. Dacă acești parametri nu sunt respectați organismul uman reacționează, apare oboseala, somnolența și se încetinește reacția omului.
Aparatele simple de aer condiționat doar răcesc aerul, nu pot influenta umiditatea și puritatea acestuia. Cel mai bine fac față acestei probleme sistemele de climatizare și ventilare care indeplinesc perfect sarcinile de control al temperaturii, umidității și calității aerului.
Astfel, pentru orice perimetru, exista soluții performante pentru un ambient plăcut, cu aer curat și răcoros.
Cand, cine si de ce a inventat “ aerul conditionat “? Ce este Freonul? Dar BTU? Inverter? Split? Si unde le adaptam?
În ultima perioadă necesitatea aerului condiționat a devenit din ce în ce mai evidentă în mare parte datorită schimbărilor climatice pe care le suferă planeta noastră în sensul încălzirii globale ca reacțiune a poluării excesive cu bioxid de carbon.
Nevoia de aer rece însă a făcut ca acest proces să fie întâlnit mult înaintea apariției aparatelor de aer condiționat moderne. De-a lungul evoluției sale, omul a început să caute modalități de a-și ameliora calitatea vieții.
Ideea de răcire a aerului din spațiile închise a apărut pentru prima dată în Egipt. Prima formă de aparat de aer condiționat" a fost un sistem de apeducte în pereții încăperilor. Bazată pe utilizarea apei reci, metoda era accesibilă numai claselor superioare, deoarece apa era o resursă prețioasă la acea vreme.
Romanii au folosit și ei tot un sistem de răcire a aerului bazat pe circulația apei răcite prin niște canale care străbăteau clădirile. În China, în timpul dinastiei Han, inventatorul Ding Huan a conceput primul ventilator din lume. Acesta avea 4 pale, fiecare dintre ele având o lungime de 3 metri și era acționat manual. Similare în tehnici medievale Persia utiliza cisterne de apă şi turnuri de vânt pentru a răci clădirile în timpul sezonului cald.
Primul ventilator de tavan a fost inventat de către inginerul german Philip Diehl, în anul 1882. Inventatorul şi-a perfecţionat invenţia adăugându-i un mecanism de oscilare dar şi o instalaţie de iluminat. Alexander Sablukov, un militar rus, a inventat primul ventilator centrifugal. Invenţia, datând din 1832, a fost denumită “pompă de aer” şi a fost folosită în minele de cărbuni şi fabrici.
Michael Faraday (1791 - 1867) a făcut prima descoperire în domeniul aerului condiționat. Acesta a reușit să lichefieze aproape toate gazele cunoscute la acea vreme cu ajutorul unui dispozitiv conceput și dezvoltat de el care funcționa prin compresie și răcire. În anul 1820, acesta a dezvoltat un compresor care avea ca lichid de răcire amoniacul, dar problema cea mai mare era că vaporii de amoniac erau toxici. Cu toate că lichidul de răcire nu oferă un grad de siguranță acceptabil și este toxic, ideea compresorului este utilizată și astăzi la unele frigidere.În anul 1902 au fost concepute de către un întreprinzător american pe nume Willis Carrier (1876 - 1950) primele aparate de aer condiționat destinate utilizării pe scară largă. Compania lui producea soluții de climatizare pentru mediul industrial. Instalația acestuia dezvoltată în anul 1902 a marcat nașterea aerului condiționat prin adăugarea funcției de control a umidității, fapt ce a condus la recunoașterea acestuia de către autoritățile din domeniu. Aparatele de aer condiționat trebuia să îndeplinească 4 funcții de bază:
• reglarea temperaturii;
• reglarea umidității;
• controlul ventilației și circulației aerului;
• filtrarea aerului.În anul 1906, după mulți ani de teste și reglaje Carrier a reușit să obțină brevetul U.S. nr. 808897 pentru invenția sa, pe care a denumit-o ,,aparat de aer condiționat".Termenul de ,,aer condiționat" a fost inventat de către Stuart W. Cramer în anul 1906. Acesta căuta o soluție care să permită nu doar controlul temperaturii aerului (,,răcirea aerului") ci și a umidității lui, de aici și nevoia unui nou termen care să denumească acest proces. Acesta a experimentat diferite modalități de a ameliora efectele aerului uscat generat de procesul de producție. Patentul înregistrat de el a folosit acest termen în conjucție cu apa condiționată.
Noua dezvoltare pe care Cramer a inițiat-o a avut un efect vizibil asupra calității aerului din fabrica sa și în consecință asupra productivității. Totuși la toate aceste sisteme se utilizau substanțe periculoase. Deși eficiente, acestea au fost toxice, inflamabile sau explozive și în acelasi timp există posibilitatea unei grave îmbolnăviri, leziuni sau chiar decese în cazul în care existau scurgeri din sistem.
Thomas Midgley a fost cel care s-a gândit să utilizeze substanțe mai puțin periculoase. Acesta a sintetizat diclorfluorometan, prima clorofluorocarbură (CFC), pe care a denumit-o FREON - compus este întâlnit în prezent sub denumirea de FREON 21 sau R 21.Cu toate acestea, în prezent nu se mai utilizează Freonul în cadrul echipamentelor de aer condiționat, deoarece s-a descoperit efectul său dăunator pe care îl are asupra stratului de ozon. Începand cu anii 1990 s-au descoperit diverse alternative pentru agentul de răcire utilizat la aparatele de aer condiționat, care nu sunt toxice și nu prezintă nici un pericol pentru oameni sau mediul înconjurător.În domeniul echipamentelor de climatizare, tehnologiile sunt în permanentă inovație, acestea având ca principal obiectiv asigurarea confortului termic sporit în condiții de siguranță și ecologie.
Cunoștințe generale de bază in domeniu
BTU. British Thermal Unit, prescurtat BTU sau Btu este o unitate de măsură pentru căldură și reprezintă cantitatea egală cu cantitatea de căldură necesară pentru a crește temperatura unei cantități de un pound de apă cu un grad Fahrenheit. BTU nu face parte din Sistemul Internațional, echivalentul fiind: 1 BTU ≈ 1055 J. Pe baza BTU este definită o unitatea de măsură pentru puterea termică, BTU pe oră (BTU/h), utilizată pentru a specifica puterea termică de încălzire și de răcire a instalațiilor de climatizare în țările în care se folosește sistemul de unități imperial. În acest context, puterile se exprimă adesea în mod eronat în BTU (valorile reprezintă de fapt BTU/h).
INVERTER. Aparatele de aer condiționat tip INVERTER, spre deosebire de majoritatea aparatelor de aer condiționat clasice, sunt capabile să regleze transferul termic modificând viteza compresorului în funcție de modul de funcționare selectat. Consumul electric va fi așadar redus deoarece compresorul nu va lucra la capacitate maximă, ci se va regla automat în funcție de modul în care funcționează aparatul de aer condiționat.
FREON. Este un compus organic al fluorului utilizat în special ca agent frigorific.
SPLIT. Aparatul de aer condiționat split este cel care răcește încăperea prin recircularea aerului din încăpere. Dispune de o singură unitate exterioară și 2 sau mai multe unități interioare ce se pot amplasa în camere diferite.
DEZUMIDIFICARE. Prin această funcție aparatul de aer condiționat extrage și elimină umezeala din aerul camerei.
VRV. este un sistem conceput și dezvoltat de Daikin Industries și înseamnă "variable refrigerant volume" - "volum de agent frigorific variabil". Daikin deține marca înregistrată VRV, de aceea alți producători folosesc termenul VRF "variable refrigerant flow" - "debit variabil de agent frigorific". Debitul de refrigerant este adaptat foarte precis pentru a satisface cererea de încălzire sau răcire a clădirii, astfel se economisește energie.
VENTILOCONVECTOR. Reprezintă un echipament care îndeplinește trei funcții: încălzire, răcire și ventilație. Indiferent de anotimp se poate beneficia de confortul termic necesar utilizând unul și același echipament atât pentru încălzire cât și pentru răcire. Ventiloconvectorul este una din unitățile interioare ale unei locuințe sau clădiri de afaceri, ale unui sistem care în exteriorul clădirii este dotat cu unul sau mai multe răcitoare de apă, în funcție de mărimea instalației și în interior conectat la o centrală termică. Existența unei carcase corespunzătoare poate contribui la realizarea unui impact semnificativ asupra ambientului arhitectural al încăperii.
CHILLER. Un agregat de apă răcită asigură răcirea unui lichid (apa) prin intermediul unui circuit frigorific. Condensatorul unui chiller poate fi răcit cu aer sau cu apă. Componentele principale sunt: compresor, vaporizator și condensator. Sarcina frigorifică asigurată de un chiller poate fi între 5 și 9.000 kW. În sistemele de aer condiționat, apa răcită este distribuită către schimbătoare de căldură sau baterii, în centrale de tratare aer, ventiloconvectoare, sau alte unități terminale, care răcesc aerul în spațiul respectiv. Apoi apa răcită este recirculată înapoi către chiller pentru a fi răcită din nou. În aplicațiile industriale, chillerul furnizează agent de răcire pentru procesul tehnologic (industria de mase plastice, metalurgie, sudură, chimică, farmaceutică, alimentație, hârtie, cimenți, etc.).
EER. Rata de eficiență energetică (EER) este raportul dintre puterea electrică consumată și puterea de răcire generată. Cu cât este mai ridicat această rată cu atât echipamentul este mai efcient și poate rezulta în costuri de energie mai reduse.
POMPĂ DE CALDURĂ. O pompă de căldură pe buclă de apă asigură, pe de o parte, răcirea/încălzirea aerului din încăpere, iar pe cealaltă parte este racordată la un circuit închis de apă pentru cedarea/preluarea căldurii din aparat. Pe un circuit închis de apă sunt racordate mai multe pompe de căldură pe buclă de apă, un cazan și un turn de răcire, pentru asigurarea temperaturii apei în limitele stabilite. Sarcinile frigorifice asigurate de un aparat sunt de la 2 la 30 kW. Toate componentele din circuitul frigorific sunt într-o unitate orizontală care se montează în plafon fals.
COP. Reprezintă raportul dintre energia obținută și energia consumată (COP – Coefficient Of Performance), constituind caracteristica de bază a unei pompe de caldură.
ROOFTOP. O unitate de aer condiţionat rooftop este o soluţie „plug and play” ideală pentru spaţii medii spre mari unde este necesar un sistem economic dar eficient. Pe lângă furnizarea de încălzire şi răcire, aparatele de aer condiţionat rooftop vin echipate cu opţiunea de comutare în funcţia „free-cooling” ca un mod de economisire a energiei între anotimpuri. Această unitate compactă poate fi montată pe acoperiş aşa cum sugerează numele, sau ca o alternativă la nivelul solului lângă clădire. Nu necesită conducte suplimentare deoarece atât partea interioară, cât şi partea exterioară sunt preconectate. Unitatea poate fi utilizată cu tubulatură de diverse lungimi. După instalarea tubulaturii unitatea poate fi conectată la alimentarea electrică şi este pregătită pentru a fi pusă în funcţiune.
CENTRALĂ DE TRATARE AER. O centrală de tratare aer (CTA) este o componentă a sistemului de climatizare a unei clădiri și asigură ventilarea, filtrarea, încălzirea, răcirea, umidificarea și dezumidificarea aerului. O CTA se racordează la tubulatura prin care se distribuie aerul tratat în clădire, iar aerul viciat se întoarce din nou în centrala de tratare. Debitele de aer vehiculate sunt între 500 și 124.000 m3/h . O centrală de tratare aer se poate monta în interiorul clădirii (în spațiu tehnic sau într-un plafon fals) sau în exteriorul clădirii (pe o terasă). Centrala de tratare a aerului poate fi compusă din:
• cameră de amestec;
• clapete de reglaj;
• filtru;
• recuperator de caldură;
• baterie de încălzire;
• baterie de răcire;
• separator de picături;
• umidificator;
• ventilator;
• atenuator de zgomot.
FILTRE. Acestea pot fi de 4 tipuri:
• ultrafin – reține praful și impuritățile din aer;
• criocatalitic – are rolul de a descompune substanțele nocive din aer;
• de cărbune activ – are o acțiune combinată de filtrare și absorbție a fumului și mirosurilor neplăcute. Reține polenul și microorganismele din aer;
• antibacterian Hepa – conține enzime cu acțiune Hepa bacteriolitică, reține cu eficiență particule de praf
PERDEA DE AER. Creează o barieră invizibilă pentru praf, fum, insecte și alți agenți poluanți, menținând în același timp condițiile de confort din interiorul clădirilor. Se montează deasupra intrărilor în clădiri.
• reglementare, prin care asigură elaborarea actelor cu caracter normativ;
• reprezentare, prin care asigură cooperarea și schimbul de informații, pe plan intern și extern, în domeniul său de activitate, potrivit legislației în vigoare.
Ce este autorizatia ISCIR sau verificarea tehnica in utilizare VTU?
Conform legislaţiei in vigoare, orice deţinător de centrală termică are obligaţia la montare, punere în funcţiune sau la verificare să apeleze doar la firme autorizate, certificate ISCIR. Prin asistenta oferita de firma autorizată se poate oferi garanţia că montajul s-a efectuat corect, fără riscuri pentru deţinător . Odată cu punerea in functiune a centralei termice se eliberează autorizaţia de funcţionare şi se completează şi livretul aparatului – cu o scadenta a urmatoarei verificari la 2 ani.
Autorizatia ISCIR este singura autorizaţie recunoscută de legislaţia română ce poate certifica montajul corect şi buna funcţionare a centralei termice. Importanţa acesteia vizează siguranţa casei şi a familiei dumneavoastră.
Importanta aerului curat – intretinerea unei microclime cu sisteme de conditionare si ventilare
Calitatea aerului si starea mediului inconjurator influenteaza direct starea de sanatate a omului.
Calitatea aerului depinde de puritatea acestuia, temperatura si umiditate. Întotdeauna este plăcut sa respiri aer proaspăt, iar prospețime aerului îi conferă temperatura joasă și umiditatea medie.
Cand aerul se încălzește prea mult sau deviază de la normele prestabilite, apare senzația că inspiri aer stătut. Temperatura medie a aerului proaspăt se recomandă a fi între 18-20 grade, iar umiditatea trebuie să fie la nivelul 50-70%. Dacă acești parametri nu sunt respectați organismul uman reacționează, apare oboseala, somnolența și se încetinește reacția omului.
Aparatele simple de aer condiționat doar răcesc aerul, nu pot influenta umiditatea și puritatea acestuia. Cel mai bine fac față acestei probleme sistemele de climatizare și ventilare care indeplinesc perfect sarcinile de control al temperaturii, umidității și calității aerului.
Astfel, pentru orice perimetru, exista soluții performante pentru un ambient plăcut, cu aer curat și răcoros.
Cand, cine si de ce a inventat “ aerul conditionat “? Ce este Freonul? Dar BTU? Inverter? Split? Si unde le adaptam?
În ultima perioadă necesitatea aerului condiționat a devenit din ce în ce mai evidentă în mare parte datorită schimbărilor climatice pe care le suferă planeta noastră în sensul încălzirii globale ca reacțiune a poluării excesive cu bioxid de carbon.
Nevoia de aer rece însă a făcut ca acest proces să fie întâlnit mult înaintea apariției aparatelor de aer condiționat moderne. De-a lungul evoluției sale, omul a început să caute modalități de a-și ameliora calitatea vieții.
Ideea de răcire a aerului din spațiile închise a apărut pentru prima dată în Egipt. Prima formă de aparat de aer condiționat" a fost un sistem de apeducte în pereții încăperilor. Bazată pe utilizarea apei reci, metoda era accesibilă numai claselor superioare, deoarece apa era o resursă prețioasă la acea vreme.
Romanii au folosit și ei tot un sistem de răcire a aerului bazat pe circulația apei răcite prin niște canale care străbăteau clădirile. În China, în timpul dinastiei Han, inventatorul Ding Huan a conceput primul ventilator din lume. Acesta avea 4 pale, fiecare dintre ele având o lungime de 3 metri și era acționat manual. Similare în tehnici medievale Persia utiliza cisterne de apă şi turnuri de vânt pentru a răci clădirile în timpul sezonului cald.
Primul ventilator de tavan a fost inventat de către inginerul german Philip Diehl, în anul 1882. Inventatorul şi-a perfecţionat invenţia adăugându-i un mecanism de oscilare dar şi o instalaţie de iluminat. Alexander Sablukov, un militar rus, a inventat primul ventilator centrifugal. Invenţia, datând din 1832, a fost denumită “pompă de aer” şi a fost folosită în minele de cărbuni şi fabrici.
Michael Faraday (1791 - 1867) a făcut prima descoperire în domeniul aerului condiționat. Acesta a reușit să lichefieze aproape toate gazele cunoscute la acea vreme cu ajutorul unui dispozitiv conceput și dezvoltat de el care funcționa prin compresie și răcire. În anul 1820, acesta a dezvoltat un compresor care avea ca lichid de răcire amoniacul, dar problema cea mai mare era că vaporii de amoniac erau toxici. Cu toate că lichidul de răcire nu oferă un grad de siguranță acceptabil și este toxic, ideea compresorului este utilizată și astăzi la unele frigidere.În anul 1902 au fost concepute de către un întreprinzător american pe nume Willis Carrier (1876 - 1950) primele aparate de aer condiționat destinate utilizării pe scară largă. Compania lui producea soluții de climatizare pentru mediul industrial. Instalația acestuia dezvoltată în anul 1902 a marcat nașterea aerului condiționat prin adăugarea funcției de control a umidității, fapt ce a condus la recunoașterea acestuia de către autoritățile din domeniu. Aparatele de aer condiționat trebuia să îndeplinească 4 funcții de bază:
• reglarea temperaturii;
• reglarea umidității;
• controlul ventilației și circulației aerului;
• filtrarea aerului.În anul 1906, după mulți ani de teste și reglaje Carrier a reușit să obțină brevetul U.S. nr. 808897 pentru invenția sa, pe care a denumit-o ,,aparat de aer condiționat".Termenul de ,,aer condiționat" a fost inventat de către Stuart W. Cramer în anul 1906. Acesta căuta o soluție care să permită nu doar controlul temperaturii aerului (,,răcirea aerului") ci și a umidității lui, de aici și nevoia unui nou termen care să denumească acest proces. Acesta a experimentat diferite modalități de a ameliora efectele aerului uscat generat de procesul de producție. Patentul înregistrat de el a folosit acest termen în conjucție cu apa condiționată.
Noua dezvoltare pe care Cramer a inițiat-o a avut un efect vizibil asupra calității aerului din fabrica sa și în consecință asupra productivității. Totuși la toate aceste sisteme se utilizau substanțe periculoase. Deși eficiente, acestea au fost toxice, inflamabile sau explozive și în acelasi timp există posibilitatea unei grave îmbolnăviri, leziuni sau chiar decese în cazul în care existau scurgeri din sistem.
Thomas Midgley a fost cel care s-a gândit să utilizeze substanțe mai puțin periculoase. Acesta a sintetizat diclorfluorometan, prima clorofluorocarbură (CFC), pe care a denumit-o FREON - compus este întâlnit în prezent sub denumirea de FREON 21 sau R 21.Cu toate acestea, în prezent nu se mai utilizează Freonul în cadrul echipamentelor de aer condiționat, deoarece s-a descoperit efectul său dăunator pe care îl are asupra stratului de ozon. Începand cu anii 1990 s-au descoperit diverse alternative pentru agentul de răcire utilizat la aparatele de aer condiționat, care nu sunt toxice și nu prezintă nici un pericol pentru oameni sau mediul înconjurător.În domeniul echipamentelor de climatizare, tehnologiile sunt în permanentă inovație, acestea având ca principal obiectiv asigurarea confortului termic sporit în condiții de siguranță și ecologie.
Cunoștințe generale de bază in domeniu
BTU. British Thermal Unit, prescurtat BTU sau Btu este o unitate de măsură pentru căldură și reprezintă cantitatea egală cu cantitatea de căldură necesară pentru a crește temperatura unei cantități de un pound de apă cu un grad Fahrenheit. BTU nu face parte din Sistemul Internațional, echivalentul fiind: 1 BTU ≈ 1055 J. Pe baza BTU este definită o unitatea de măsură pentru puterea termică, BTU pe oră (BTU/h), utilizată pentru a specifica puterea termică de încălzire și de răcire a instalațiilor de climatizare în țările în care se folosește sistemul de unități imperial. În acest context, puterile se exprimă adesea în mod eronat în BTU (valorile reprezintă de fapt BTU/h).
INVERTER. Aparatele de aer condiționat tip INVERTER, spre deosebire de majoritatea aparatelor de aer condiționat clasice, sunt capabile să regleze transferul termic modificând viteza compresorului în funcție de modul de funcționare selectat. Consumul electric va fi așadar redus deoarece compresorul nu va lucra la capacitate maximă, ci se va regla automat în funcție de modul în care funcționează aparatul de aer condiționat.
FREON. Este un compus organic al fluorului utilizat în special ca agent frigorific.
SPLIT. Aparatul de aer condiționat split este cel care răcește încăperea prin recircularea aerului din încăpere. Dispune de o singură unitate exterioară și 2 sau mai multe unități interioare ce se pot amplasa în camere diferite.
DEZUMIDIFICARE. Prin această funcție aparatul de aer condiționat extrage și elimină umezeala din aerul camerei.
VRV. este un sistem conceput și dezvoltat de Daikin Industries și înseamnă "variable refrigerant volume" - "volum de agent frigorific variabil". Daikin deține marca înregistrată VRV, de aceea alți producători folosesc termenul VRF "variable refrigerant flow" - "debit variabil de agent frigorific". Debitul de refrigerant este adaptat foarte precis pentru a satisface cererea de încălzire sau răcire a clădirii, astfel se economisește energie.
VENTILOCONVECTOR. Reprezintă un echipament care îndeplinește trei funcții: încălzire, răcire și ventilație. Indiferent de anotimp se poate beneficia de confortul termic necesar utilizând unul și același echipament atât pentru încălzire cât și pentru răcire. Ventiloconvectorul este una din unitățile interioare ale unei locuințe sau clădiri de afaceri, ale unui sistem care în exteriorul clădirii este dotat cu unul sau mai multe răcitoare de apă, în funcție de mărimea instalației și în interior conectat la o centrală termică. Existența unei carcase corespunzătoare poate contribui la realizarea unui impact semnificativ asupra ambientului arhitectural al încăperii.
CHILLER. Un agregat de apă răcită asigură răcirea unui lichid (apa) prin intermediul unui circuit frigorific. Condensatorul unui chiller poate fi răcit cu aer sau cu apă. Componentele principale sunt: compresor, vaporizator și condensator. Sarcina frigorifică asigurată de un chiller poate fi între 5 și 9.000 kW. În sistemele de aer condiționat, apa răcită este distribuită către schimbătoare de căldură sau baterii, în centrale de tratare aer, ventiloconvectoare, sau alte unități terminale, care răcesc aerul în spațiul respectiv. Apoi apa răcită este recirculată înapoi către chiller pentru a fi răcită din nou. În aplicațiile industriale, chillerul furnizează agent de răcire pentru procesul tehnologic (industria de mase plastice, metalurgie, sudură, chimică, farmaceutică, alimentație, hârtie, cimenți, etc.).
EER. Rata de eficiență energetică (EER) este raportul dintre puterea electrică consumată și puterea de răcire generată. Cu cât este mai ridicat această rată cu atât echipamentul este mai efcient și poate rezulta în costuri de energie mai reduse.
POMPĂ DE CALDURĂ. O pompă de căldură pe buclă de apă asigură, pe de o parte, răcirea/încălzirea aerului din încăpere, iar pe cealaltă parte este racordată la un circuit închis de apă pentru cedarea/preluarea căldurii din aparat. Pe un circuit închis de apă sunt racordate mai multe pompe de căldură pe buclă de apă, un cazan și un turn de răcire, pentru asigurarea temperaturii apei în limitele stabilite. Sarcinile frigorifice asigurate de un aparat sunt de la 2 la 30 kW. Toate componentele din circuitul frigorific sunt într-o unitate orizontală care se montează în plafon fals.
COP. Reprezintă raportul dintre energia obținută și energia consumată (COP – Coefficient Of Performance), constituind caracteristica de bază a unei pompe de caldură.
ROOFTOP. O unitate de aer condiţionat rooftop este o soluţie „plug and play” ideală pentru spaţii medii spre mari unde este necesar un sistem economic dar eficient. Pe lângă furnizarea de încălzire şi răcire, aparatele de aer condiţionat rooftop vin echipate cu opţiunea de comutare în funcţia „free-cooling” ca un mod de economisire a energiei între anotimpuri. Această unitate compactă poate fi montată pe acoperiş aşa cum sugerează numele, sau ca o alternativă la nivelul solului lângă clădire. Nu necesită conducte suplimentare deoarece atât partea interioară, cât şi partea exterioară sunt preconectate. Unitatea poate fi utilizată cu tubulatură de diverse lungimi. După instalarea tubulaturii unitatea poate fi conectată la alimentarea electrică şi este pregătită pentru a fi pusă în funcţiune.
CENTRALĂ DE TRATARE AER. O centrală de tratare aer (CTA) este o componentă a sistemului de climatizare a unei clădiri și asigură ventilarea, filtrarea, încălzirea, răcirea, umidificarea și dezumidificarea aerului. O CTA se racordează la tubulatura prin care se distribuie aerul tratat în clădire, iar aerul viciat se întoarce din nou în centrala de tratare. Debitele de aer vehiculate sunt între 500 și 124.000 m3/h . O centrală de tratare aer se poate monta în interiorul clădirii (în spațiu tehnic sau într-un plafon fals) sau în exteriorul clădirii (pe o terasă). Centrala de tratare a aerului poate fi compusă din:
• cameră de amestec;
• clapete de reglaj;
• filtru;
• recuperator de caldură;
• baterie de încălzire;
• baterie de răcire;
• separator de picături;
• umidificator;
• ventilator;
• atenuator de zgomot.
FILTRE. Acestea pot fi de 4 tipuri:
• ultrafin – reține praful și impuritățile din aer;
• criocatalitic – are rolul de a descompune substanțele nocive din aer;
• de cărbune activ – are o acțiune combinată de filtrare și absorbție a fumului și mirosurilor neplăcute. Reține polenul și microorganismele din aer;
• antibacterian Hepa – conține enzime cu acțiune Hepa bacteriolitică, reține cu eficiență particule de praf
PERDEA DE AER. Creează o barieră invizibilă pentru praf, fum, insecte și alți agenți poluanți, menținând în același timp condițiile de confort din interiorul clădirilor. Se montează deasupra intrărilor în clădiri.